Fântâna Doamnei” se află în partea de nord a Mănăstirii Dragomirna, ctitoria Mitropolitului Anastasie Crimca (1602, 1607-1609), la o distanță de circa un kilometru, lângă pârâiașul Dragomirna, ce curge la vale încet, cu apa sa limpede cum îi cristalul, și lângă drumul ce duce din satul Dragomirna în pădure, oprindu-se în poienița cu „Trei meri”, la fostul hotar între România și Austria, când Nordul Moldovei a fost răpit de Imperiul Austro-Ungar, la 1775.

În „Legende istorice din Bucovina”, publicate de Simion Florea Marian, locurile unde se află astăzi Mănăstirea Dragomirna și satele Mitocu Dragomirnei și Lipoveni erau doar păduri. În ziua întâi a lunii mai, de Armindeni, și la Duminica Mare, când Țara Moldovei nu era în război, pe aceste locuri atât de frumoase venea chiar domnul Ștefan cel Mare, împreună cu familia, nelipsind doamna sa Elena și curtenii. În legendă se spune că soției lui Ștefan cel Mare, pe numele Elena, îi plăcea apa dintr-un izvor. De remarcat este faptul că, istoricește, Ștefan cel Mare nu a avut nicio soție Elena din cele trei căsătorii, plus, zice-se, două ibovnice. Marușca a fost prima ibovnică, care a murit înainte de a fi doamnă. Cu aceasta Ștefan a avut trei copii: pe Ilie, cunoscut numai din pomelnice. Cel mai mare, Alexandru, pe care Ștefan Vodă îl pregătea a-i fi urmaș la domnie, a murit la Istambul, la turci, pe când era ostatic, la vârsta de 45 de ani. Trecând șase ani de la urcarea pe tronul Țării Moldovei, la 1463, Ștefan Vodă se căsătorește cu o ruteancă – Evdochia, ce venea de la Kiev, fiică de principe. Nunta lui Ștefan cu Evdochia s-a făcut la Suceava, de către Mitropolitul Moldovei Teoctist. Evdochia a dat soțului doi băieți, care au murit de copii (1479), și o fată, Elena, care a avut o căsnicie destul de nenorocită. Prin anul 1480/81 se pomeni Ștefan cel Mare cu o delegație a Țarului Moscovei Ivan Vasilievici al III-lea, care venea să-i ceară mâna Domniței Elena pentru fiul său, Ion cel Tânăr. Pleștev, trimisul țarului, sosi la Cetatea Sucevei cu o numeroasă și strălucită delegație moscovită și cu împuternicirea de a săvârși logodna și cu procură din partea tânărului Ion. A urmat festivitatea. La vârsta de 15 ani, Domnița Elena porni prin Polonia, trecând pe la unchiul ei Regele Poloniei, unde tânăra a fost primită ca o adevărată țarină. Alaiul domnesc porni mai departe, ajungând la Moscova. Aici, tânăra Domniță a fost dusă la o mănăstire. Domnița Elena a cunoscut pe logodnicul său. Mult s-a bucurat Țarul Ivan, socrul Elenei, iar la Bobotează avu loc nunta. Din această căsătorie se născu doi ani mai târziu un fiu, Dumitru. Fericirea Elenei părea asigurată: soție și mamă iubitoare, ea mai avea și bucuria de a fi favorita Țarului Ivan, socrul ei, care la nașterea nepotului Dumitru, văzându-și viața și norocul asigurate, de multă voie bună își încărca fiul și nora cu cele mai bogate daruri. Dar nenorocirea o pândea. Nu mult după ce îi muri soacra, Ivan, socrul Elenei, se căsătorea a doua oară cu o grecoaică de neam împărătesc, Sofia. Din această căsătorie se născu un fiu, Vasile. Din acea clipă inima bătrânului începu să se înstrăineze de nepotul Dumitru și de mama sa, Elena. Dumitru îi era nepot, iar Vasile îi era fiu. Între timp, Ion, soțul Elenei, moare la o vârstă nu cu mult peste 30 de ani, se zice că moartea sa ar fi fost din cauza otrăvirii. Sofia, de origine greacă (bizantină), înconjurată numai de greci, era în inferioritate față de nora Elena, dar recurse la un complot, care a fost descoperit înainte de a fi înfăptuit. Țarul Ivan îi condamnă pe complotiști, iar pe nepotul său Dumitru, la vârsta de 5 ani, îl proclamă urmaș la tronul său. După patru ani de trudă, Sofia se simți puternică pentru a lovi. Pentru a-și vedea fiul Vasile, pe tron, în locul nepotului Dumitru, ea o învinui pe Elena la soțul ei de complot, asigurând pe Ivan că nora sa dorește să-l omoare. Țarul Ivan îl dezmoșteni pe Dumitru, îl trimise cu mama sa la închisoare și proclamă pe fiul său moștenitor al tronului. Aceasta se întâmpla în 1502. Ștefan cel Mare, la auzul acestei nedreptăți făcute fiicei lui și în neputința de a se răzbuna împotriva acestui cuscru, a cărui țară era departe, își răcori necazul oprind și băgând la închisoare pe niște soli de-ai lui Ivan al III-lea, ce treceau prin Moldova în drumul lor din Italia în Rusia. Această răzbunare nu a ajutat la nimic nici fiicei sale Elena, nici nepotului său Dumitru. Elena și Dumitru au rămas în închisoare mai departe, unde doi ani mai târziu (1504) Elena află de moartea tatălui său Ștefan, ultimul sprijin în care mai nădăjduia. Un an mai târziu (1505) Elena a plecat la cele veșnice. Fiul ei, Dumitru, a fost otrăvit din porunca Țarinei Sofia. În 1504, Ivan al III-lea se îmbolnăvește grav, pierzându-și o mână, un picior și un ochi, și în 1505 trece și el la cele veșnice. Evdochia, soția marelui domn Ștefan cel Mare, moare și ea. La înmormântarea ei, soțul nu a participat, căci se afla în plin război cu Matei Corvin, regele Ungariei. A doua căsnicie a lui Ștefan cel Mare a fost cu Maria de Mangop. Nunta lui Ștefan cu Maria Comne s-a făcut la Suceava, în ziua de 24 septembrie 1472. Cu această soție, Ștefan nu a avut copii. Conviețuirea Mariei cu Ștefan fu scurtă și fără noroc. Trei ani mai târziu după sosirea acestei Marii în Moldova, turcii atacară Crimeea, îl supuseră pe Han, puseră stăpânire asupra Mangopului și omorâră pe ultimii Comneni, între care pe Isac, fratele Mariei, și pe Alexandru, un văr de al ei. De supărare, doamna Maria Mangop a lui Ștefan moare și ea la 1477 și este înmormântată cu mare alai la Putna după o căsnicie de cinci ani. Ștefan se căsători apoi cu Maria Voichița, fiica domnului Munteniei Radu cel Frumos, pe când aceasta era prizoniera sa la 1480. Această căsătorie a durat până la moartea lui Ștefan cel Mare (1504). Murind în 1511, ea fu înmormântată de fiul său Bogdan al III lea sau cel Orb, care urcase pe tronul Moldovei. Maria Rareș, nevasta unui negustor din Hârlău, i-ar fi fost Domnului ibovnică, împreună cu care a avut un fiu – Petru, care a devenit domn al Moldovei. Este vorba de Petru Rareș. Așadar, Ștefan cel Mare nu a avut nicio soție sau ibovnică cu numele de botez Elena. Așa că „Fântâna Doamnei” de la Dragomirna este, de fapt, a fiicei sale Elena.

SURSA:
Pens. ALECSANDRU TANASĂ, Mitocaș