Mănăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna este un complex mănăstiresc fortificat din România, construit în perioada 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei din comuna omonimă (aflată în prezent în județul Suceava) de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în apropierea pădurii Dragomirna, la o distanță de 12 km nord de orașul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh (sărbătorit în duminica de la 50 de zile după Paști).

Mănăstirea Dragomirna a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004 la poziția 305, având cod LMI SV-II-a-A-05577. Ansamblul mănăstiresc este format din cinci obiective:

  1. Biserica "Pogorârea Sf. Duh" - construită în 1609 și având codul LMI SV-II-m-A-05577.01
  2. Paraclisul "Sf. Nicolae” - construit în sec. XVII și având codul LMI SV-II-m-A-05577.02
  3. Egumenia - datând din sec. XVII și având codul LMI SV-II-m-A-05577.03
  4. Trapeza - datând din 1609 și având codul LMI SV-II-m-A-05577.04
  5. Zidul de incintă - construit în sec. XVII și având codul LMI SV-II-m-A-05577.05

Istoric

În secolul al XVI-lea, pe locul unde se întinde astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirna erau niște vechi seliști pustii, satul Dragomirești și „locul pustiu Ungurașii”. Printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a dăruit diacului Ilie Crimcovici („Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava") siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri se așezaseră câțiva călugări care clădiseră un schit de lemn.

Diacul (scriitor de cancelarie la curtea domnească) Ilie Crimcovici era fiul negustorului Ioan Crimca din Suceava și al "cneaghinei" Cârstina, din neamul familiei Stroici. El s-a călugărit la Mănăstirea Putna cu numele de Anastasie și a fost hirotonit preot la scurtă vreme. Ca urmare a meritelor sale cărturărești, dar și duhovnicești, a primit titlul de arhimandrit (1588) și a fost numit, la cererea voievodului de atunci, ca egumen la Mănăstirea Galata, unde a format o obște bine organizată, cu ucenici buni.

După intrarea în Moldova a lui Mihai Viteazul (iunie 1600), arhimandritul Anastasie Crimca este numit în scaunul de episcop de Rădăuți, iar la 19 iunie 1600 el îi făgăduiește credință noului domnitor. În declarația sa de credință, noul episcop spune printre altele: "(...) și mai mărturisesc că în Biserică voi păstra pacea și voi gândi că niciodată nu voi face ceva împotrivă-i; în urma aceasta mă supun credinciosului domn Mihai Voievod și celui de Dumnezeu încoronatului fiu al său Nicolae Voievod, cărora le voi fi întotdeauna supus și ascultător din toată inima și din tot sufletul îi voi iubi pe ei în toată viața mea."

După destrămarea unirii și revenirea în țară în septembrie 1600 a domnitorului Ieremia Movilă și a celor trei episcopi ce l-au însoțit, Anastasie Crimca s-a retras din scaun la moșia sa Dragomirești, unde se afla o așezare monahală mai veche. Împreună cu rudele sale, marele logofăt Lupu Stroici și fratele acestuia, marele vistiernic Simion Stroici, fostul episcop Anastasie Crimca a zidit o biserică mică, din piatră, în cadrul schitului mai vechi, din lemn. Biserica avea hramul Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Evanghelistul și a fost sfințită în anul 1602.

Deasupra ușii de intrare în naosul bisericii se află următoarea pisanie în limba slavonă: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh care se cinstește în Sfânta Treime, unui Dumnezeu și Preacuratei Sale maici și Sfântului și dreptului Enoh și sfântului prooroc Ilie și sfântului Ioan Teologul au zidit această biserică smeriții slujitori și închinători Sfintei Treimi, chir Anastasie Crimcovici, fost episcop de Rădăuți și dumnealui Lupu Stroici marele logofăt și fratele domniei sale Simion, mare visternic, în zilele evlaviosului domn Io Ieremia Voievod și ale prea iubiților lui fii Ioan, Constantin, Alexandru și Bogdan Voievod, în anul 7110, iulie 27 și închinată sfinților, dreptul Enoh, Ilie și Evanghelistul Ioan" (1602).

Mănăstirea Dragomirna este menționată pentru prima dată într-un document din 4 septembrie 1605 prin care a primit danii de la marele logofăt Lupu Stroici. Într-un document din 20 august 1616 se menționează faptul că biserica cea mică a fost ctitorită de mitropolitul Anastasie Crimcovici, de marele logofăt Lupu Stroici și de soția lui, Pascalina. Urmașii logofătului Stroici menționau la 22 august 1641 că mănăstirea a fost construită de Lupu Stroici și de mitropolitul Anastasie Crimca.

Mitropolitul Petru Movilă a afirmat într-un manuscris că marele logofăt Luca Stroici i-ar fi dat în secret lui Anastasie Crimca o sumă importantă de bani "cu jurământ ca din averea lui să fundeze o mănăstire, nespunând nimănui că cu averea lui zidește". Mitropolitul a ridicat astfel o mănăstire "mai mare și mai frumoasă decât celelalte mănăstiri ce se află în Moldovlahia".